Your search results

De ce preţurile apartamentelor nu scad dacă dobânzile s-au dus în jos. Cum explică oamenii din piaţa imobiliară

Posted by admin on 8 September 2024
0

În august 2024, preţurile medii ale apartamentelor de vânzare, atât vechi cât şi noi, au crescut cu 17% faţă de aceeaşi perioadă din 2023. În Bucureşti, preţul mediu pentru apartamentele noi şi vechi a urcat cu 24%, până la 1.870 euro pe metru pătrat faţă de august 2023.

Piaţa accelerează şi preţurile cresc în ciuda aşteptărilor consumatorilor care sperau la o scădere pentru a avea propria casă. Damian Şerban, Managing Director, R&D Advisers, subliniază că preţurile continuă să meargă în sus pe fondul unei oferte reduse de apartamente, dar şi impulsionate de cei care vor să locuiască mai bine şi scot mult mai mulţi bani din buzunar în acest scop, a mai spus Damian Şerban la ZF Live..

„Stocul este mai mic, iar PUZ-urile sunt blocate la nivel de sector. Asta înseamnă că doar cei care au avut autorizaţie emise pe fostele PUZ-uri au putut să construiască. Oamenii se uită după locuinţe mai bune, mai bine conectate şi sunt dispuşi să cheltuie mai mult” a declarat , Damian Şerban, Managing Director, R&D Advisers, în cadrul emisiunii de business ZF Live realizată cu sprijinul Orange Business.

În ciuda percepţiei generale privind preţurile, Bucureştiul rămâne una dintre cele mai ieftine pieţe imobiliare din Europa. Damian Şerban este de părere că raportat la venitul mediu net, preţul metrului pătrat rămâne accesibil şi face din Capitală o zonă recomandată pentru a investi în imobiliare.

„Bucureşti e încă cea mai ieftină Capitală din Europa, e încă o piaţă ieftină pe care o recomand tuturor. Dacă raportăm la venitul net şi costul pe metru pătrat este încă recomandat să cumperi” a mai spus Damian Şerban la ZF Live.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Compare Listings